Cat mai costa o pledoarie? O sa vi se para o întrebare ciudata, asa mi s-a parut si mie cand mi-a fost adresata.
In realitate, nu e chiar asa.
Un Batranel, pe holul instantei se apropie tinand palaria in mana: "Doamna cat mai costa o pledoarie? Ca cea pe care ati avut-o astazi?"...Iesisem la fond intr-un dosar civil-partaj succesoral.
Ma uit la el cat de ingrijit este, cat respect emana fiecare gest al sau, cum si-a descoperit capul inainte sa adreseze o intrebare si cum isi roteste emotionat palaria cu varful degetelor..are o alura de fost profesor. Presupun ca a vrut sa intrebe cam care ar fi onorariul pentru un dosar asemanator. Imi confirma presupunerea si deja imi vin in minte criteriile in functie de care stabilim onorariul...Dar daca stau sa ma gandesc la intrebarea lui, poate ca altul ar fi fost raspunsul.
Cam cat "costa" pledoaria...cam cate ore de studiu prealabil, cam cate strategii de aparare, cate argumente consolidate, cate jocuri de rol pentru anticiparea apararilor partii adverse, cate foi scrise si iar taiate pana obtii randurile care conving, cate pagini rasfoite in aceleasi carti pe care le stii, dar poate iti scapa ceva...cate discutii cu cei ce te-au ales pe tine si ti-au incredintat cauza, cam de cate ori te paraseste somnul pentru ca tu cauti solutia cea mai buna si nu o varianta de compromis?
Pledoaria e incununarea muncii depusa in cauza, este emotie , este transpunerea in persoana partii pe care o reprezinti , momentul solemn cand in sala dispare orice fosnet, orice ticait, orice soapta si toata lumea pare ca aspira fiecare cuvant rostit de omul in roba. Pledoaria costa cate o bucatica de suflet!